Nutritie si digestie

CONSIDERATII NUTRITIONALE PENTRU CRESTEREA OPTIMA A CATELUSILOR

In practica zilnica ne intalnim frecvent cu clienti care fie si-au achizitionat de curand un catelus, fie pana la un punct au crescut un caine de curte dupa principiile vechi “cainele e bun de paza, sta in curte in lant si mananca resturile alimentare ramase de la masa noastra”. Una dintre primele intrebari pe care acest client le pune medicului veterinar este :”ce-i dau sa manance domnule doctor?”

Fiecare medic are o anumita opinie legata de acest subiect, fie in urma unei experiente clinice proprii, fie luand in considerare recomandarile unor producatori de hrana pentru animale sau alte surse mai mult sau mai putin stiintifice.

Considerand ca nu exista o reteta perfecta ci este bine sa individualizam pentru fiecare pacient un program de hranire cat mai apropiat de necesarul sau propriu, iata cateva repere care ne pot ajuta sa organizam un asemenea program nutritional:

• necesarul nutritional al unui catelus variaza in functie de rasa, acesta trebuie etalonat la nevoile sale individuale.
• hranirea exagerata a catelusilor din talia raselor mare si gigant nu va avea drept rezultat adulti mai mari, ci va creste riscul aparitiei dezechilibrelor metabolice.
• dietele cu un continut crescut in proteina vor duce la dezechilibre osteoarticulare.
• deficienta sau excesul de calciu duce la dezechilibre la nivelul oaselor, suplimentarea calciului nefiind indicata decat in anumite conditii

Greutatea cainilor variaza de la sub 1 kg la Chihuahua la peste 80 de kg la Saint Bernard sau alte rase uriase. Consecutiv acestei diversitati de masa, atat rata cat si perioada de crestere sunt inconstante. Astfel, un catel de talie mica, la care individul adult are sub 10 kg, isi va multiplica masa de la nastere pana la stadiul de adult de aproximativ 20 de ori; va avea jumatate din greutatea unui adult la 3 luni si va fi complet dezvoltat la varsta de 10 luni. Luam astfel in considerare ca perioada de crestere pentru rasele de talie mica este scurta si intensa.

In ceea ce priveste cainii de talie mare la care adultul are sa spunem 25 de kg sau peste, rapoartele nu mai sunt aceleasi: la varsta de un an acestia isi vor multiplica greutatea de la nastere de cel putin 70 de ori, vor avea jumatate din masa unui adult la varsta de 5-6 luni, iar perioada de crestere poate dura pana la 2 ani.

Cateii de talie mica si medie iau in greutate intre 20 si 60 de grame pe zi, cu un maximum in perioada post intarcare ( 2-3 luni). In cazul cateilor de talie mare, perioada de crestere maxima este in jurul varstei de 3-4 luni, sau 4-5 luni la rasele de talie gigant. La aceste rase perioada de crestere este intensa pana la varsta de 8 luni astfel ca greutatea acestora se va mari considerabil intr-o perioada mai mare de timp.

O consecinta a acestor variabile mari in ceea ce priveste cresterea este aceea ca la rasele de talie mica in jurul perioadei de intarcare sistemul osos este mai bine dezvoltat, in timp ce la puii din rasele foarte mari, procesul de dezvoltare al sistemului osos abia incepe. Aceste diferente de crestere explica de ce la rasele mari si gigant exista riscuri considerabil crescute de aparitie a dezechilibrelor de crestere si subliniaza faptul ca exista necesare nutritionale diferite in functie de talie.

Daca studiem necesarul energetic pentru crestere, observam ca acesta variaza tinand cont de varsta, sex, rasa si nu in ultimul rand de mediul ambiat si regimul de viata. In prima jumatate a cresterii sale, un pui necesita de doua ori mai multa energie comparativ cu un adult. Acest exces de calorii contribuie intens la sustinerea si cresterea tesuturilor. Necesarul de calorii depinde de rata de crestere a puiului si de etapa de crestere in care se afla acesta. Puii mai tineri au nevoie de o cantitate de calorii mai mare fata de cei mai evoluati, raportat la masa corporala, de asemenea puii de talie mare si gigant au nevoie de un continut mare de calorii pana la o varsta mai inaintata comparativ cu puii de talie mica. Acest necesar marit va scadea gradual; in momentul in care puiul are 80 % din greutatea adultului (aproximativ 6 luni la rasele de talie mica si 8-10 luni la rasele mari) va consuma doar cu 20 % mai mult fata de un adult.

Femelele au in general o greutate corporala mai mica decat masculii si ajung la masa maxima putin mai devreme. Acest dimorfism sexual este mai pronuntat la rasele mari, lucru important deoarece implica un necesar nutritional diferit pentru fiecare dintre cele doua sexe. Masculii au o perioada de crestere mai lunga, in consecinta au un necesar energetic mai mare pe o perioada de timp mai indelungata.

Necesarul caloric exact si cantitatea de hrana ce trebuie administrata sunt greu de estimat la pui datorita variatiilor ce apar intre rase. Unele recomandari sunt facute pe baza greutati adultului dar astfel de estimari sunt dificil de apreciat. Curbele de crestere sunt doar orientative , in timp ce cantitatea de hrana care trebuie administrata puilor ar trebui sa-i mentina intr-o forma ideala. Un criteriu de evaluare ar putea fi ca in timpul perioadei de crestere rapida (aproximativ intre 2 si 8 luni) este recomandat ca puii de talie mare sa nu ia in greutate mai mult de 100 de grame pe zi, in timp ce puii din rase gigant, cam 200 de grame pe zi. Un alt principiu de evaluare a cresterii unui individ ar fi estimarea ca la varsta de 6 luni puii nu trebuie sa aiba mai putin de 60 % din greutatea adultului.

Exista afectiuni ale scheletului (cum ar fi displazia de sold, osteocondrita disecanta, radius curvus, osteodistrofia hipertrofica, cresterea intr-un ritm intarziat datorata unor probleme metabolice si/sau hormonale), care sunt frecvent diagnosticate la rasele de talie mare si uriasa dar sunt rare la rasele mici. Desi semnele clinice si aspectele radiologice ale acestor boli sunt bine definite, etiologia ramane o necunoscuta de cele mai multe ori. Genetica se pare ca joaca un rol major, dar pot fi implicati si factori de mediu  (cum ar fi nutritia si efortul fizic). O dieta cu continut nutritional in exces ( energie si calciu), cresterea rapida si luarea in greutate sunt factori importanti care contribuie la incidenta acestor afectiuni scheletale la puii raselor mari.

De mentionat este si faptul ca unii proprietari care au pui din rase mari si uriase isi hranesc eronat puii, cu cantitati de hrana oferite in exces, presupunand ca vor avea un catel mai masiv si mai inalt. Acest lucru este bineinteles gresit, medicului revenindu-i rolul de a informa proprietarul ca dezvoltarea corporala este determinata in primul rand de genele fiecarui individ in parte si nu de cantitatea de hrana. Puii hraniti in exces vor creste poate mai repede, dar nu armonios si vor ajunge la greutatea unui adult, cu un risc crescut de aparitie a dezechilibrelor asociate cu perioada de crestere. Nu rare sunt ocaziile in care primim in cabinet vizita unui pacient care ar putea fi considerat obez la varste de 3-4 luni. Cresterea rapida supune scheletul imatur si insuficient de stabil la instalarea afectiunilor acestui tesut osos si articular.

Este stiut ca rata de crestere este direct influentata de aportul de energie; sa nu uitam insa ca o rata de crestere maxima nu este indicata pentru o crestere optima. Studiile au evidentiat efectul nociv al al excesului de energie asupra puilor care apartin raselor de talie mare. Doua exemple de situatii diferite vin in sprijinul acestei ipoteze: un studiu efectuat pe catelusi  din rasa Marele Danez hraniti ad libitum au dovedit o incidenta mai mare in ceea ce priveste afectiunile osteoarticulare fata de puii din acceasi rasa hraniti cu 66 % din hrana oferita ad libidum. Al doilea exemplu consta intr-un alt studiu realizat pe indivizi din rasa  Labrador, cu varsta intre 8 saptamani si 2 ani, care a evidentiat faptul ca puii hraniti cu 75 % din  din cantitatea de hrana administrata ad libidum au avut o incidenta mult mai scazuta de aparitie a semnelor radiologice si clinice ale displaziei de sold.

In esenta cantitatea de hrana administrata puilor din rasele de talie mare si gigant trebuie atent controlata in perioada de crestere. Puii cu varsta intre 12 si 16 saptamani trebuie hraniti de 3-4 ori pe zi, reducandu-se treptat la 2 administrari la varsta de 8-10 luni. Pentru a putea monitoriza rata de crestere, puii trebuie cantariti saptamanal si cantitatea de hrana administrata sa fie ajustata pentru a mentine o conditie corporala ideala.

Daca ne referim la necesarul proteic din alimentatia unui catelus, aflam ca acesta este mai mare pentru crestere fata de cel pentru sustinere. Cantitatea cat si calitatea sunt importante pentru a oferi aportul corect de aminoacizi necesar dezvoltarii si functionarii armonioase a organismului.

Consecutiv unui studiu efectuat in anii 1970, unii autori au concluzionat la vremea respectiva, in mod eronat,  ca un continut crescut de proteina al hranei, este nefavorabil unei dezvoltari corecte la rasele de talie mare si foarte mare. Ideea a fost apoi vehiculata pe scara larga  astfel ca medicii veterinari, crescatorii si chiar proprietarii, recomandau o limitare a cantitatii de proteina in dieta cainilor de talie mare si gigant. Aceasta concluzie insa nu este sustinuta de nici un studiu stiintific, ci din contra, s-a observat ca la puii din rasa Marele Danez crescuti cu diete care au acelasi continut energetic dar proteina de concentratie diferita, nu au existat diferente de dezvoltare scheletala. Mai mult decat atat, un studiu epidemiologic pentru identificarea factorilor de risc asociati cu osteochondrita disecanta, a aratat ca dietele din categoria premium cu un continut proteic mai ridicat, par a oferi un rol protectiv.

Toate aceste observatii coroborate indica ca, cantitatea de proteina nu poate fi considerata ca fiind o contributie  la aparitia afectiunilor de tip osteoarticular  in cazul raselor de talie mare si gigant, dar este foarte importanta pentru dezvoltarea masei musculare si armonizarea corpului.

In ceea ce priveste categoria microelementelor de tipul calciului si fosforului, stim ca elementul calciul este implicat in multe functii ale organismului printre care: functia de coagulare a sangelui, activarea enzimelor, reglarea secretiei endocrine de hormoni, functia cardiaca, excitabilitatea neuromusculara. Peste 99 % din calciu este fixat la nivelul sistemului osos sub forma de hidroxiapatita si carbonat de calciu prins in matricea proteica. Aceasta structura minerala contribuie la integritatea scheletului si la rolul sau de sustinere. Atat excesul cat si deficienta de calciu, coroborate cu raportul calciu fosfor, pot duce la afectiuni osoase in timpul cresterii. O deficienta de calciu in dieta poate provoca hiperparatiroidism secundar; acest lucru se intampla de exemplu cand dieta este bazata doar pe carne, fiind o dieta scazuta in calciu si crescuta in fosfor. S-a dovedit ca dietele cu o cantitate insuficienta de calciu pot fi considerate responsabile in cazul producerii de fracturi spontane.

Excesul de calciu in schimb va determina o inhibare a remodelarii osoase si articulare in perioada de crestere. S-a demonstrat ca in cazul indivizilor de talie uriasa, o concentratie in calciu de 3,3 % in cenusa, a fost asociata cu prevalenta crescuta a radius curvus, osteochondrita disecanta, a inhibarii cartilajului de crestere si de incetinire/oprire a cresterii. Aceste afectiuni apar in zonele spuse unei greutati maxime cum ar fi zona proximala si distala a humerusului, radius, ulna, tibie dar si in zone care nu sunt influentate de greutate cum ar fi coastele. Pentru un pudel, o concentratie in calciu de 0,33 % (respective  3,3 % / kg  cenusa) nu a determinat modificari clinice la nivel osos insa s-au decelat modificari histopatologice. Concluzia acestor studii este ca puii apartinand raselor de talie mare si gigant au un necesear diferit fata de cei de talie mica si ca talia catelului influenteaza major necesarul de calciu.

Puii absorb calciul atat pasiv cat si activ la nivelul intestinului. Insa ei nu se pot “apara” eficient de excesul de calciu, deoarece indiferent de cantitatea ingerata, intre 45 % si 50 % din calciul ingerat, este absorbit. Asadar dietele bogate in calciu pot duce la o acumulare cronica de calciu la pui. Acest exces de calciu va determina secretia de calcitonina care va avea ca rezultat scaderea concentratie plasmatice al acestiu element pentru  reechilibrarea calciul seric. Datorita calcitoninei, calciul va exercita un efect nociv asupra organismului. Rolul calcitoninei este acela de a depozita calciul la nivel osos si de a incetini resorbtia lui de la acest nivel. Insa in timpul perioadei de crestere tesutul osos este in continua dezvoltare si remodelare astfel incat au loc numeroase schimburi de calciu intre tesutul osos si sange. Aceste schimburi sunt incetinite de catre calcitonina rezultand o incetinire a remodelarii osoase si ducand la deformari osteoarticulare.

Pe de alta parte trebuie sa luam in considerare necesarul de vitamine si minereale. Stim ca acesta este mai crescut in perioada de crestere, dar asta nu inseamna ca este intotdeuna necesar sa suplimentam dietele. Mai mult decat atat, excesul de vitamina A, vitamina D si iod pot fi toxice daca sunt suplimentate excesiv.

Exista studii clinice care au sugerat ca suplimentarea cu vitamina C ar putea preveni sau chiar trata afectiuni ca displazia de sold, panosteita sau osteochondrita, insa nu exista dovezi stiintifice care sa sustina ca o suplimentare de vitamina C poate previne problemele scheletale la puii de talie mare si gigant. Cainii sunt capabili sa-si sintetizeze toata cantitatea de vitamina C de care au nevoie la nivelul ficatului. Ba mai mult decat atat, s-a dovedit ca doze mari de vitamina C  ( 1200 mg/kg/catel/ zi ) pot fi incriminate in agravarea problemelor ortopedice la puii de labrador. Aceste observatii arata ca vitamina C nu are intotdeuna efecte benefice asupra scheletului puilor si ca excesul este bine sa fie evitat.

Nu in ultimul rand trebuie sa dam importanta securitatii digestive. La pui tractusul gastrointestinal trece printr-o perioada de crestere intensa incepand din prima ora de la nastere si continua dupa perioada de intarcare. Lactaza si enterokinaza sunt in special active in perioada de supt. Activitatea enzimelor tripsina, chimotripsina si aminopeptidaza creste treptat de-a lungul perioadei de crestere. Amilaza pancreatica, unele peptidaze, maltaza, sucraza, trehalaza cresc numai dupa perioada de intarcare. Toate aceste schimbari enzimatice au repercursiuni profunde asupra digestiei carbohidratilor si proteinelor.

Pe de alta parte puii au un timp de evacuare al stomacului mai scurt si o permeabilitate intestinala mai mare fata de adulti. Dimensiunea corporala are de asemenea o importanta majora asupra functiilor gastrointestinale si ar trebui luata in considerare in alegerea unei diete adecvate pentru perioada de crestere. Mai multe studii au concluzionat ca atunci cand sunt hraniti cu acelasi tip de hrana, cainii de talie mare au o digestibilitate mai mica fata de cei de talie mica. Aceste diferente sunt datorate particularitatilor anatomice: tractusul gastrointestinal al canilor de talie uriasa este proportional mai mic ( reprezinta 2,8 % din greutatea corporala ) fata de cainii de talie mica ( reprezinta 7 % din greutatea corporala ), in timp ce volumul colonului este de 40 de ori mai mare fata de cel al cainilor de talie mica.

Un studiu care are ca scop compararea functiei digestive a cainilor de difierite talii ( Podel, Schnautzer, Schnautzer Urias, Mare Danez) a aratat ca in ceea ce priveste capacitatea globala de a digera nutrientii, capacitatea de absorbtie a intestinului subtire, eliminarea gastrica si tranzitul intestinal nu exista diferente intre caini. Dar o absorbtie lenta a electrolitilor ( probabil datorita unei permeabilitati crescute a intestinului subtire) si a puternicei activitati fermentative ( datorita unui timp lung de stagnare la nivelul colonului) ar putea explica calitatea slaba a fecalelor la rasele de talie uriasa. ( fecale moi ).

Stresul de asemenea poate explica calitatea slaba a fecalelor, in special la rasele aflate intr-o stare permanenta de alerta ( de exemplu rasa ciobanesc german care este hiperactiva) sau rase si indivizi foarte energici din cadrul unor rase ( cum ar fi cainii care participa la vanatoare, ogarii). Perioada de crestere este si o perioada de invatare si explorare. Luate impreuna toate aceste provocari si schimbari fiziologice ar putea explica probabilitatea mai mare ca  puii sa aiba scaune moi si chiar episoade de diaree. Asadar este important ca dietele pentru pui sa nu fie doar optimizate pentru crestere dar si pentru a facilita o digestie optima si un suport pentru tractusul gastrointestinal.

Ca medici, cunoastem ca pe parcursul perioadei de crestere, puiul pierde gradual din protectia imunitara oferita de colostru maternal. Tot in aceasta perioada se formeaza si se dezvolta si propriul sistem imunitar prin contact cu mediul inconjurator, prin interactiunile dintre organism si diversi factori si in special prin vaccinarea efectuata la un moment oportun. Insa in aceasta perioada exista o fereastra de vulnerabilitate. Dupa aproximativ 4 saptamani de la nastere, la pui nivelul anticorpilor maternali scade sub valoarea ce ar putea oferi protectie chiar daca mecanismele proprii ale puiului nu sunt complet dezvoltate inca. In ciuda acestui fapt anticorpii maternali sunt prezenti pana la varsta de 6-7 saptamani si astfel ei inhiba sistemul imun al catelusului sa reactioneze la vaccin. Perioada de timp intre care anticorpii maternali nu ofera protectie si varsta la care administrarea schemei de vaccinare devine activa, se numeste decalaj imunitar, cand propriul sistem imunitar al puiului, inca nedezvoltat complet, nu-i poate oferi o protectie suficienta si stabila, iar anticorpii maternali se afla la o valoare ce nu mai confera protectie. Pentru o sanatate optima aceasta perioada de vulnerabilitate trebuie micsorata. Studiile arata clar ca prin suplimentarea dietei cu antioxidanti ( vitamina C, vitamina E, luteina, taurina) se poate creste semnificativ titrul de anticorpi la niveluri care sa protejeze organismal dupa vaccinare. Astfel, antioxidantii pot optimiza raspunsul imun consecutiv vaccinarii si tot astfel protejeaza puii de boli infectioase cu potential mortal. In consecinta, consideram ca in perioada de crestere, puii ar trebui sa primeasca in alimentatie un supliment cu anitioxidanti.

Observam ca perioada de crestere este plina de provocari si schimbari constante pentru un pui, ca nevoile nutritionale difera  in functie de varsta, sex, talie, rasa si chiar individ. Oferirea unei diete complete si echilibrate special preparate pentru nevoile individuale ale puiului este foarte importanta in perioada de crestere pentru prevenirea dezechilibrelor asociate cu aceasta varsta. Cheia pentru o dezvoltare armonioasa este monitorizarea aportului de mancare si ajustarea constanta a cantitatii si compozitiei pentru mentinerea unei conditii corporale ideale.